Premierul Viorica Dăncilă a spus, la începutul ședinței de Guvern de astăzi, că este dezamăgită de raportul MCV, deoarece România s-a dovedit un partener loial al Uniunii Europene. Aceasta a mai susținut că argumentele Guvernului au fost ignorate și că „nu putem fi de acord cu acceptarea a ceea ce niciun alt stat membru nu ar accepta. Regulile se schimbă din mers, suntem conștienți de recomandări, dar unele vor să ignorăm prevederi legale, validate de Parlament și CCR, ceea ce reprezintă o atingere a suveranității”.
Dăncilă a mai precizat că „rămânerea în UE este singura noastră cale, nu s-a pus niciodată problema apartenenței noastre la UE”.
Premierul a mai făcut referire și la rezoluția privind statul de drept în România adoptată de Parlamenul European, despre care consideră că „este expresia unor interese electorale ale grupurilor politice. Votul nu a fost despre România și despre dreptate”.
Principalele declarații ale premierul Dăncilă:
„Vreau să clarific un aspect important, având în vedere discuțiile din ultimele zile. Suntem pregătiți pentru exercitarea președinției UE. De la începutul mandatului, România a dezvoltat un amplu proces de pregătire de preluare a președinției. Au fost stabilite modalitățile de desfășurare a acțiunilor. Săptămâna viitoare primim vizită președintelui Parlamentului European. Vom discuta despre aspecte de interes pentru viitorul UE și buna gestionare a unor dosare importante.
Avem capacitatea să dovedim că România este un stat membru echilibrat și responsabil, care poate contribui la dezvoltarea UE, indiferent de abordările politice din unele momente. Rezoluția PE este expresia unor interese electorale ale grupurilor politice. Votul nu a fost despre România și despre dreptate. Mă refer la respingerea condamnării protocoalelor secrete, când astfel de practici sunt de neacceptat în alte state. Este greu de înțeles punerea la zid a Jandarmeriei. Cel mai greu de explicat este votul unor europarlamentari români împotriva României. Sunt convins că atitudinea aceasta va fi sancționată. Rezoluția nu era împotriva Guvernului, ci ea se referea strict la România.
Rămânerea în UE este singura noastră cale, nu s-a pus niciodată problema apartenenței noastre la UE. Interesele grupurilor politice nu pot fi legate de statutul de stat membru al UE. Sunt dezamăgită de MCV, când România a dovedit că este un partener loial și corect al UE. Guvernul a fost permanent în contact cu experții, oferind mereu clarificări. Au fost ignorate. Nu putem fi de acord cu acceptarea a ceea ce niciun alt stat membru nu ar accepta. Regulile se schimbă din mers, am citit raportul, suntem conștienți de recomandări, dar unele vor să ignorăm prevederi legale, validate de Parlament și CCR, ceea ce reprezintă o atingere a suveranității.
Cer egalitate de tratament pentru țara mea, cred într-o Europă unită, în care toți cetățenii au drepturi egale. Am încredere că măsurile luate de guvern cresc bunăstarea și dezvoltă economia”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.