Premierul Florin Cîțu a anunțat joi la prânz că în ședința de Guvern de azi vor fi aprobate șapte acte normative “care nu suportă amânare”.
”Hotărâre de guvern: alocațiile de hrană pentru pacienții din spitale cu indicele prețurilor de consum la mărfuri alimentare în perioada 2018-2020, de 109,72% și am reglementat modalitatea de majorare a alocațiilor de hrană la solicitarea conducătorului unității sanitare, cu avizul consiliului de administrație, în condițiile identificării altor surse de finanțare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate și de la bugetul de stat”, scrie șeful Executivului pe Facebook.
În acest sens, săptămâna trecută a fost pus în dezbatere un proiect care prevedea eliminarea plafonului maxim al alocației de hrană din spitale. Totodată, prevede ca nivelul acesteia să fie stabilit de conducerile spitalelor, dar să nu fie mai mic de 16 lei/zi de pacient.
De asemenea, pe ordinea de zi se află o Ordonanță de Urgență care prevede că personalul medico-sanitar care activează în centrele de vaccinare să poată încheia contracte de prestări servicii că persoane fizice. Aceste acte vor fi considerate vechime în muncă și stagii de cotizare. Totodată, Guvernul va aproba un Memorandum prin care Ministerul Sănătății va încheia o nouă comandă pentru achiziționarea a 4.260.269 de doze de vaccin împotriva COVID- 19 produs de compania BioNTech/Pfizer.
Alte acte normative ce urmează să fie aprobate în ședința de guvern sunt:
- Hotărâre de Guvern prin care, din rezerva Ministerului Sănătății va fi acordat un ajutor umanitar Republicii Moldova, de 132.000 de doze vaccin AstraZeneca;
- Ordonanță de Urgență pentru programul de restructurare al CEO;
- Proiect de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G;
- Memorandum ”Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrul legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.
În ședința de guvern de astăzi vom aproba următoarele acte normative care nu suportă amânare:
1. Hotărâre de guvern:…
Publicată de Florin Cîţu pe Joi, 15 aprilie 2021
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.