În timp ce ponderea dolarului american în rezervele valutare internaționale a scăzut în primul trimestru din 2018 la un nou minim al ultimilor patru ani, ponderea euro, a yuanului și a lirei sterline au crescut, scrie Reuters.
Moneda americană s-a depreciat în primele trei luni ale acestui an, ca urmare a așteptărilor unei creșteri economice mai rapide în afara Statelor Unite și a posibilității ca și alte bănci centrale să restrângă măsurile de stimulare. Cu toate acestea, dolarul american a rămas cea mai folosită monedă pentru rezervele valutare, analizează Reuters.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.