În cadrul celor 27 de mii de controale, au fost verificate șase mii de obiective și 45 de mii de vehicule, transmite purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan. De asemenea, au fost date 5.500 de sancțiuni contravenționale în valoare de nouă milioane de lei, fiind constatate 6.500 de infracțiuni, cu 63% mai multe față de aceeași perioadă din 2019.
Din partea cetățenilor, poliția a primit peste 900 de apeluri prin 112, iar 147 s-au confirmat a fi transporturi ilegale de lemn. În primele opt luni, IPJ Suceava și celelalte structuri cu atribuții în domeniu au realizat în județ 1.200 de controale. S-au verificat 2.700 de vehicule de transport și alte 100 de obiective. S-au înregistrat 187 de dosare penale. Polițiștii au aplicat 300 de sancțiuni, în valoare de 630 de mii de lei. Au fost confiscați 2.500 de metri cubi de material lemnos, în valoare de un milion de lei.
În ceea ce privește evenimentul de ieri, din județul Suceava, în care trei persoane care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România au fost bătute sever de mai mulți localnici, înarmați cu furci și topoare, Poliția precizează că, deși persoanele vătămate au oferit informații vagi cu privire la agresori, au fost identificate 11 persoane implicate în eveniment, care au fost aduse la secție în vederea audierii. Autoritățile s-au sesizat din oficiu, deoarece nu a fost depusă plângere.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.