Principalele declarații:
Ludovic Orban: “PNL a hotărât, cu 63 de voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” și cinci abțineri, susținerea protocolului, a acordului de colaborare cu USR-PLUS și UDMR pentru coaliția de guvernare, dar și lista miniștrilor. A fost o dezbatere serioasă, o dezbatere animată, în urma căreia, PNL a decis că cea mai bună decizie pentru România este formarea unui guvern condus de Florin Cîțu.”
Florin Cîțu a prezentat lista miniștrilor PNL:
- Ministerul Finanțelor – Alexandru Nazare
- Ministerul Muncii – Raluca Turcan
- Ministerul Agriculturii – Adrian Oros
- Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu
- Ministerul Afacerilor Interne – Lucian Bode
- Ministerul Apărării – Nicolae Ciucă
- Ministerul Energiei – Virgil Popescu
- Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
- Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu
“Mâine urmează audierile în comisii. Planul nostru este de a avea votul în plen începând cu ora 18”, a mai spus Florin Cîțu.
Anterior, și Alianța USR-PLUS a definitivat propunerile de miniştri:
- Ministerul Transporturilor – Cătălin Drulă
- Ministerul Economiei – Claudiu Năsui
- Ministerul Justiției – Stelian Ion
- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea
- Ministerul Sănătății – Vlad Voiculescu
- Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Ciprian Teleman
UDMR va avea trei ministere:
- Ministerul Dezvolt[rii– Cseke Atilla
- Ministerul Mediului – Tanczos Barna
- Ministerul Tineretului – Novak Eduard
Candidatul pentru funcţia de premier trebuie să ceară, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului referitor la programul de guvernare şi la lista de miniștri.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.