Cel puțin 2.109.696.022 de doze de ser au fost administrate în 215 de țări și teritorii. Potrivit AFP, al doilea miliard a fost administrat în puțin de o lună și jumătate, în timp ce pentru primul, care a fost înregistrat pe 24 aprilie, a fost nevoie de peste patru luni de la începerea campaniei.

Israel rămâne țara cu cea mai avansată campanie de vaccinare, cu aproape șase din zece cetățeni complet vaccinați. Urmează Canada (59% din populație a primit cel puțin o doză), Regatul Unit (58,3%), Chile (56,6%) și Statele Unite (51%). Șase din zece doze de vaccin anti-Covid administrate au fost în țările cu cea mai mare populație din lume, respectiv China (705 milioane de doze), India (221 de milioane de doze) și SUA (297 de milioane de doze).

În Uniunea Europeană au fost administrate aproape 255 de milioane de doze, iar circa patru din zece persoane au primit cel puțin o doză de ser, cu Germania (43,6%) pe primul loc, urmată de Italia (40%), Franța și Spania (39,4%).

Ritmul de vaccinare este cel mai susținut în China, care săptămâna trecută a imunizat în medie, pe zi, 1,37% din populație. Bahrain și Uruguay au vaccinat pe zi, de asemenea, 1% din propria populația. În Europa, campania de imunizare decurge cel mai bine în Germania (aproape 1%), urmată de Italia (0,81%) și Spania (0.71%). Cel mai mic procent al populației vaccinate într-o zi se înregistrează în India (0.19%) și Brazilia (0.29%).

Celor mai sărace țări din lume le revin doar 0,3% din vaccinurile administrate, în timp ce în statele bogate au fost administrate patru din zece doze, deși au doar 16% din populația globală. Doar șase state nu au început încă să vaccineze: Coreea de Nord, Haiti, Tanzania, Ciad, Burundi și Eritreea.

Serul produs de Oxford/AstraZeneca este cel mai răspândit vaccin, administrat în 170 din cele 215 de țări în care au început campaniile. Este urmat de Pfizer/BioNTech, care este utilizat în cel puțin 97 de țări, de Moderna (folosit de cel puțin 46 de state), urmat de Sinopharm (45), de Sputnik V (40) și Johnson & Johnson (29).

Serul Oxford/AstraZeneca este, de asemenea, pilonul principal al programului COVAX, de de ajutorare a țărilor sărace, în timp ce serurile Pfizer/BioNTech și Moderna, din cauza problemelor logistice pe care le implică depozitarea, au devenit rezerva țărilor mai bogate.

La fel ca Sputnik V din Rusia, vaccinurile chinezești dezvoltate de Sinopharm și Sinovac au fost folosite cel mai mult de națiunile emergente sau în curs de dezvoltare.

Surse alternative: France24, Le Figaro.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday