Reuters scrie că sirenele de avertizare au început să sune în Ashkelon și Ashdod, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump s-au întâlnit cu miniștrii de Externe ai Emiratelor Arabe Unite și Bahrain la Casa Albă. Din primele informații, două persoane au fost rănite.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că armata a interceptat una dintre rachetele lansate din Gaza. În Gaza zeci de palestinieni s-au adunat în fața unui birou al ONU pentru a manifesta împotriva acordurilor, cu puțin timp înainte de începerea ceremoniei de semnare. „Palestina nu este de vânzare”, au scandat protestatarii.
Ambele acorduri au fost anunțate de Donald Trump.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.