Știri verificate
Circulația va fi restricționată timp de aproape o lună pe Valea Oltului (DN7), la km 234, pentru construirea unui sens giratoriu provizoriu.
Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și Mircea Geoană îi cer demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de prim-ministru și “retragerea din viața politică”. După ancheta în care G4Media a arătat că premierul a zburat la Nisa cu un avion închiriat de grupul imobiliar Nordis, cei trei îl acuză că a mințit și și-a ascuns legăturile cu firma.
-
Vrei să-ți crești business-ul? Peste 20 de antreprenori de top te învață secretul surselor de finanțare (P)
Cercetătorii avertizează că ecosistemele umede (mlaștini, delte) din zonele tropicale emană niveluri record de metan, din cauza temperaturilor tot mai ridicate ce stimulează activitatea microorganismelor. Atrag atenția că aceste emisii nu sunt cuprinse în planurile de combatere a schimbărilor climatice.
Analiză FT. Viktor Orban apelează la China pentru a stimula economia afectată de recesiune. Ungaria a absorbit un sfert din investițiile chineze din UE, în ultimii doi ani – un impuls binevenit, având în vedere tăierea fondurilor europene de 20 de miliarde de euro.
Reuters: Țările G20, puternic poluatoare, par a fi ajuns la “un acord fragil” cu privire la finanțarea combaterii schimbărilor climatice, înainte de summitul care începe azi în Brazilia.
-
Amplă acțiune a DIICOT în mai multe orașe, împotriva traficului de droguri în școli și universități. Percheziții în 50 de locații, cele mai multe din Iași, dar și în București și Galați. Sunt vizați peste o sută de elevi și studenți, care ar fi implicați.
Analiză. Confruntată cu perspectiva tăierii complete a exporturilor de gaze către Europa, Rusia se pregătește să-și mascheze livrările prin Azerbaidjan, etichetate ca fiind “gaze azere”. Ucrainenii vor închide complet conducta Yamal la finalul acestui an, dar tot ei ar putea accepta și acest compromis.
UK. Serviciul Național de Sănătate avertizează cu privire la creșterea alarmantă a numărului de accidente vasculare cerebrale la persoanele de vârstă mijlocie, aflate în perioada activă, ceea ce poate crea probleme pe piața muncii.
Presa americană anunță că Joe Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi armele americane cu rază lungă pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei. Anterior, Putin a spus că ucrainenii nu ar putea folosi aceste rachete fără ca ele să fie programate de experții NATO, iar autorizarea lor ar trage alianța în război direct cu Rusia.
Analiză. Experții în securitate se tem că preluarea funcției de director național al serviciilor de informații de către Tulsi Gabbard va afecta profund informațiile furnizate SUA de agențiile de securitate aliate. Aceasta nu are experiență și va folosi poziția în scop politic.
Analiză The Guardian. Sute de mii de oameni și-au închis conturile de pe Twitter (X), după victoria lui Trump în alegerile americane. Elon Musk este acuzat că nu și-a respectat promisiunea de a păstra neutralitatea platformei, care a devenit “un fel de Truth Social premium”. El ar putea-o folosi însă și împotriva lui Donald Trump, dacă relația bună de acum s-ar schimba.
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanța. Este cea mai mare platformă de acest fel andocată vreodată în portul românesc. După lucrările de pregătire, va fi trimisă la circa 160 km în larg, pentru forajul de gaze.
One Lake Club, aflat în dezvoltare în portfoliul One United Properties, oferă un stil de viață exclusivist, chiar pe malul Lacului Tei, unde natura, designul sofisticat și sustenabilitatea se împletesc armonios. (P)
Război în Ucraina. UPDATE. Armata Ucraineană precizează că a doborât opt din cele nouă rachete hipersonice lansate de Rusia, inclusiv o rachetă Zircon. Totuși, mai multe termocentrale au fost avariate. Ca urmare a bombardamentelor, sunt raportați până acum cinci morți, la Odesa, Liov și Dnipropetrovsk.
Producătorii chinezi de smartphone-uri își intensifică eforturile de majorare a vânzărilor în Europa. Investesc masiv în campanii de marketing și în dezvoltarea tehnologiei, pentru a detrona Apple și Samsung.
Peru. Joe Biden și Xi Jinping s-au întâlnit pentru ultima dată, înainte de schimbarea administrației americane. China a fost de acord, pentru prima dată, să nu folosească inteligența artificială în controlul armelor nucleare.
Un raport al Pentagonului privind fenomenele anormale neidentificate (OZN) arată că pentru doar circa 300, din cele 700 raportate în ultimul an, există explicații științifice. Totuși, niciunul dintre ele “nu sugerează o origine extraterestră”.
Analiză. Oficiali din timpul primei Administrații Trump avertizează UE să ia în serios intenția acestuia de majorare rapidă a taxelor pe importuri. Recomandă pregătirea unui plan pentru a evita creșterea costurilor pentru companiile europene.
China. Opt persoane au fost ucise și 17 rănite, într-un atac cu cuțitul, la un campus universitar din estul țării. Atacatorul a fost prins. Proaspăt absolvent, acesta a motivat că era nemulțumit că a picat un examen și nu a primit diploma.