Sportiva a folosit acest argument în timp ce era audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care urma să decidă dacă îi mai permite să concureze sau nu, a afirmat Denis Oswald, președintele comisiei de disciplină a Comitetului Olimpic Internațional.
De asemenea, Oswald a precizat că eșantionul “B” al lui Valieva nu a fost încă analizat, în ciuda rezultatului pozitiv inițial. Conform regulilor anti-doping, procedura disciplinară împotriva unui sportiv nu poate începe până când ambele probe nu sunt validate. În timp ce Tribunalul a fost de acord ca patinatoarea în vârstă de 15 ani să continue să evolueze în competiție, o audiere din partea Agenției Ruse Anti-Doping cu privire la acuzațiile de dopaj este așteptată abia după încheierea competiției.
Amintim că Valieva a fost testată anti-doping în perioada Crăciunului, dar testul pozitiv pentru medicamentul interzis care conține trimetazidină nu a fost dezvăluit decât pe 8 februarie, după ce concurase deja la Jocurile de la Beijing în proba pe echipe.
Decizia Curții de Arbitraj de a o lăsa pe Valieva să concureze, pe motiv că menținerea suspendării i-ar cauza “pagube ireparabile”, a stârnit indignare din partea sportivilor din întreaga lume. Dacă Valieva va termina pe podiumul probei de simplu feminin, festivitatea de premiere nu va putea avea loc în cadrul Jocurilor de Iarnă, ci va fi întârziată. În plus, ceremonia amânată a medaliilor pentru evenimentul pe echipe din 7 februarie, în care SUA, Japonia și Canada au terminat în urma Comitetului Olimpic Rus, nu poate continua din cauza rezultatului pozitiv al lui Valieva.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.