Șeful poliției din orașul Kongsberg, în care a avut loc atacul, a spus că respectivul rezident, cetățean danez, se afla în evidența poliției de anul trecut pentru activitate radializată. Inițal poliția a precizat că nu exclude ca mobilul atacului să fie unul terorist, dar precizările privind faptul că danezul se convertise la islam și că era supravegheat au venit după audierea acestuia.
Știrea în forma inițială
Primele apeluri la numărul de urgențe au venit în jurul orei locale 18:15. Arcașul a tras asupra unor oameni, apoi și-a schimbat locația, după care a atacat din nou, și tot așa timp de o jumătate de oră. A fost reținut la ora 18.47, timp în care, potrivit poliției, “s-a deplasat pe o zonă largă”.
Nu există indicii că danezul ar fi avut complici, iar șeful poliției regionale a declarat că autoritățile nu au exclus posibilitatea unui atac terorist: “Din cursul evenimentelor, este firesc să ne întrebăm dacă acesta este un act de terorism”, a spus el.
Kongsberg se află la aproximativ 85 de kilometri, la sud-vest de capitala Oslo, și are o populație de circa 28 de mii de locuitori.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.