Muzeul Național de Istorie a României avertizează cu privire la o tentativă de înșelătorie făcută în numele instituției.
”Ne-a fost semnalată existența unei scrisori cu conținut îndoielnic, în care, o persoană ce pretinde a fi angajată a unei așa-zise instituții subordonate muzeului – Arhivele Naționale ale Nobilimii Românești – promite destinatarului, contra unei sume de bani, înlesnirea obținerii unor documente care atestă apartenența la o familie nobiliară și dreptul de a revendica o moștenire”, anunță conducerea muzeului.
Instituția precizează că nu are nicio legătură cu această persoană și nu are în componență sau în subordine o asemenea entitate.
Mai mult, reprezentanții muzeului roagă cetățenii să nu dea curs acestei scrisori prin care se solicită bani în numele muzeului și să se adreseze urgent autorităților abilitate prin lege să soluționeze un astfel de caz.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.