Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata, ca reacție la prăbușirea unei rachete rusești pe teritoriul moldovenesc. Proiectilul a fost anihilat de antiaeriana ucraineană, înainte de a se prăbușit. Reprezentantul este obligat să părăsească teritoriul țării, iar ambasadorul rus a fost convocat în acest sens, pentru a i se comunica direct decizia.
”În cadrul convocării, MAEIE a reiterat faptul că atacurile cu rachete asupra țării vecine escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului. A fost subliniat că atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene generează inclusiv amenințări tot mai mari pentru securitatea energetică a țării”, se arată în comunicatul de presă.
Ministerul transmite că decizia este în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, din anul 1961.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.