Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații, la finalul audierii sale în Parlament. Ministrul a precizat că după 15 mai, autoritățile iau în calcul ca pentru călătoriile în afara localității de locuință declarația pe hârtie să fie înlocuită de una „verbală, care trebuie să fie însoțită de o dovadă a unui motiv temeinic”.
Nelu Tătaru a precizat că în localitățile în care vor apărea focare de coronavirus, autoritățile vor introduce măsuri restrictive de deplasare și circulație.
Principalele declarații:
„Am prezentat situația crizei COVID în Parlament, încă de la debut. Am prezentat situația la zi a numărului de cazuri, a deceselor, a spitalelor care tratează COVID. Suntem într-un moment în care consider că politicul nu trebuie să ia locul profesiei, iar sănăatea poporului trebuie să domine. Suntem într-un moment în care nu am trecut de perioada grea, în care nu trebuie să ne relaxăm. Chiar dacă factorul politic a înviat, să menținem o relație din care poporul român are de câștigat.
În măsura în care observăm un focar, putem interveni cu restricții (de circulație, de mișcare).
https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/550588225866103/
Pe parcursul verii, vom avea testări care vor fi adaptate. După 1 iunie, în funcție de evoluția pantei, vom începe un studiu la nivel național și regional în legătură cu dezvoltarea imunității.
La nivelul ministerului Economiei, am făcut o evaluare a producătorilor. Preconizez că vom putea sigura 80 de milioane de măști, atât pentru cei vulnerabili, cât și pentru farmacii. Dacă la un moment dat se va impune, vom impune restricții de preț la măști.
În legătură cu venirea unui al doilea val de infecții, ține foarte mult de noi, de curba virusului, de numărul de decese, de situația din UPU, iar acel studiu efectuat în vară ne va da o prognoză. Acum suntem într-o aplatizare a situației, am gestionat și zilele libere.”
În continuare, ministrul a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști:
Întrebare: După 15 mai se va menține carantina instituționalizată?
Da, este inclusă în proiectul trimis azi la Parlament.
Întrebare: Câte persoane au fost testate în total?
Fiecare unitate sanitară ne va trimite numărul.
Întrebare: De ce nu deschidem școlile?
Se poate relua transmiterea intarcomunitară, dacă nu respectăm distanțarea socială. Copiii sunt foarte buni transmițători.
Întrebare: În afara localității mai e nevoie de declarație?
E nevoie de un motiv întemeiat, le veți vedea. Vom avea o relaxare, pe care o evaluăm la 14 zile. Dacă rezultatele sunt bune, vom relaxa și alte măsuri.
Întrebare: Declarația va fi pe hârtie sau verbală?
Ne gândim să fie verbală, dar trebuie o dovadă a acelui motiv întemeiat. Evenimentul restrâns în familie poate fi un motiv bine-întemeiat.
Astăzi a avut loc o ședință de Guvern pentru aprobarea unui proiect de lege privind măsurile care vor fi luate pentru perioada stării de alertă. În deschiderea ședinței, premierul Orban a apreciat că decizia Curții Constituționale de a declara neconstituționale atât amenzile, cât și ordonanța de modificare a stării de urgență „limitează foarte mulj marja de mișcare a autorităților, motiv pentru care guvernul a elaborat un poriect de lege, pentru ca restricțiile să poată rămâne în vigoare.
Pe lângă prim-ministrul Orban, intervenții a avut și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Acesta a declarat că scopul proiectului de lege este „protejarea vieții cetățenilor. Cuprinde măsuri care pot fi luate pe durata stării de alertă, care să permită organizarea unor activități economico-sociale și în instituții publice. Lasă libertate de a se desfășura activitățile în contextul dat.”
Proiectul de lege a fost adoptat și trimis în Parlament, unde va trece prin procedură de urgență, pentru ca măsurile sale să intre în vigoare odată cu încetarea stării de urgență.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.