Reprezentanții Institutului Oncologic din București au transmis că ”există discontinuități de aprovizionare pentru 16 medicamente citostatice și alte trei medicamente adjuvante (…). A fost finalizată, în regim de urgență, o procedură de negociere pentru medicația lipsă. Începând de săptămâna viitoare produsele vor fi disponibile”. Ministerul Sănătății a informat că echipa de conducere a luat măsuri pentru asigurarea tratamentului pacienților.
”Această situație se datorează unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziții centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent, care au consumul cel mai mare și pentru care nu au fost încheiate acorduri-cadru”, arată Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă, care precizează că Ioana Mihăilă a cerut verificări interne pentru procedurile de achiziție.
Noul ministru a cerut Institutului Oncologic din București să întocmească un raport în privința stocurilor de citostatice, alături de direcțiile de specialitate din minister, după ce șefii de secție au transmis conducerii institutului că acestea lipsesc.
Despre criza citostaticelor a vorbit și președintele Iohannis, care a declarat astăzi că ”am aflat din mass-media. Cred că doamna ministru va rezolva rapid situația”.
Sursa foto: Facebook Guvernul României.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.