“Acum, în ultima ședință de coaliție, s-a luat această decizie, de a intra cu măsura în implementare, cu o ordonanță de urgență, pentru amânarea ratelor la credite atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice“, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Totodată, ministrul a explicat criteriul pe care se va baza acordarea unei astfel de scutiri temporare de la plata ratelor:
“Criteriul principal va fi acela al creșterii cheltuielilor sau costurilor pe familie sau companie cu 25% față de perioada anului trecut. În pandemie, criteriul principal a fost scăderea veniturilor. La companie, evident, va fi raportat la costurile referitoare la utilități“, a mai declarat Câciu, care a completat:
“Evident, nu este o măsură pentru toată lumea. Este o măsură pentru cei care au dificultăți în plata ratelor, o măsură care implică o analiză pe care fiecare dintre companii și-o va face, fiecare dintre cetățeni, pentru că, așa cum a fost și măsura din pandemie, la finalul amânării acestor rate se va prelungi într-adevăr scadența la creditul respectiv cu o perioadă similară, dar nu este o scutire de plată, este o amânare.”
Cu toate acestea, ieri, Marcel Ciolacu a fost întrebat cine va putea beneficia de amânarea ratelor bancare: “Cine dorește. Veți vedea în ordonanță, și companiile și persoanele fizice“, a răspuns Ciolacu.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.