Matt Hancock, secretarul britanic pentru Sănătate, a explicat că varianta redenumită de OMS „delta” a fost identificată în 91% din noile cazuri de Covid. Acesta a reluat avertismentul lansat de Public Health England (PHE), care a transmis că ”numărul de infecții crește rapid”.
Hancock declara la începutul săptămânii că experții britanici în sănătate sunt de părere că varianta este cu până la 40% mai transmisibilă decât varianta britanică, identificată toamna trecută în comitatul Kent din sud-estul Angliei. Pe fondul răspândirii tulpinii indiene, numărul de cazuri noi a urcat miercuri la peste 7.500, cele mai multe din februarie, în timp ce bilanțul de astăzi a fost de aproape 7.400 de infecții.
Pentru a încerca să țină sub control răspândirea virusului, autoritățile au suplimentat numărul testelor de care dispun centrele din nord-vestul Angliei, regiunea cea mai afectată. Totodată, secretarul pentru Sănătate a declarat, în fața parlamentarilor, că guvernul ia în calcul dezvoltarea unor noi formule ale serurilor Covid ”cât mai rapid cu putință”, care să ofere o protecție mai ridicată în fața tulpinii delta. ”Până atunci, ne folosim de instrumentele pe care le avem deja”, spun autoritățile.
Directorul PHE a atras atenția că varianta se răspândește mai ales în rândul tinerilor, în grupele de vârstă care nu au primit încă o doză de vaccin: ”Vedem că și numărul celor care ajung în spitale a crescut ușor, în schimb cel al deceselor a stagnat”. Potrivit directorului, în prezent se înregistrează 121 de cazuri de coronavirus la o sută de mii de persoane cu vârste între 20 și 29 de ani, față de numai 6,7 cazuri la o sută de mii de persoane peste 80 de ani.
Guvernul va lua în calcul bilanțul deceselor provocate de Covid, precum și numărul celor internați în spitale, pentru a decide dacă amână sau nu etapa de ridicare a restricțiilor din 21 iunie. O decizie în acest sens este așteptată luni, 14 iunie.
Sursă: Sky News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.