Experții din domeniul sanitar din cadrul “London School of Hygiene and Tropical Medicine” au avertizat că varianta Omicron, descoperită pentru prima dată în sudul Africii, va deveni cel mai probabil dominantă în Marea Britanie până la sfârșitul lunii decembrie 2021. Epidemiologii spun că, chiar și în cel mai bun caz, se vor înregistra peste 2000 de spitalizări zilnice, cu un total estimativ de 175 de mii, și 24.700 de decese între 1 Decembrie 2021 și 30 Aprilie 2022.
Guvernul Johnson a adoptat deja o serie de măsuri pentru a încetinii răspândirea variantei Omicron, printre care munca de acasă, acolo unde e posibil, purtarea măștii de protecție în spațiile publice și solicitarea certificatelor de vaccinare pentru participarea la evenimente.
De asemenea, Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie a anunțat că, deși toate persoanele infectate până în acest moment cu Omicron nu au necesitat spitalizare, iar decese asociate nu au fost raportate, încă nu se poate stabili nivelul de amenințare reprezentat de varianta sud-africană, datele existente la momentul actual fiind insuficiente.
Primul studiu clinic, realizat de Agenția de Sănătate a Regatului Unit (UKHSA) și publicat vineri, arată o eficiență de 70-75% a vaccinului împotriva infectării cu Omicron, după trei doze, față de 90% în cazul Delta.
În acest context, guvernul Johnson se bazează pe accelerarea campaniei de vaccinare anti-Covid cu doza a treia, în locul introducerii unei noi serii de restricții antiepidemice mai stricte. Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a anunțat vineri că guvernul nu are în plan adoptarea unor măsuri suplimentare. Vineri, Marea Britanie a raportat 58.194 de cazuri noi, cea mai mare valoare înregistrată din ianuarie.
Sursa: Reuters, The Guardian
Sursa Foto: AlenaKravchenko / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.