Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile franceze au modificat condițiile de intrare în țară pentru românii nevaccinați anti-Covid. Astfel, începând din 11 octombrie, persoanele nevaccinate care sosesc în Franța din România trebuie să prezinte unul din următoarele documente:
- Un test Covid PCR sau antigen, efectuat cu maximum 24 de ore înainte de plecare. Anterior, testele PCR aveau o durată de valabilitate de maximum 72 de ore, iar cele antigen de maximum 48 de ore;
- Un certificat care să ateste trecerea prin boală, într-o perioadă cuprinsă între 11 zile și maximum 6 luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Franceze.
Autoritățile române precizează că copiii cu vârste de până la 12 ani sunt în continuare exceptați de la măsurile în vigoare.
De asemenea, MAE amintește că persoanele vaccinate cu schemă completă cu un vaccin autorizat de către UE nu trebuie să prezinte un test negativ Covid. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 7 zile de la a doua doză cu vaccinurile care se fac în doză dublă (Pfizer, Moderna, AstraZeneca), 28 de zile de la doza pentru vaccinul în doză unică Johnson & Johnson și 7 zile de la doza efectuată în cazul persoanelor care au fost infectate cu coronavirus.
“Totodată, autoritățile franceze au comunicat că sunt acceptate drept certificate doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen, doar certificatele care conțin un cod QR și care sunt redactate în limba statului în care au fost emise și în limba engleză”, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe din România.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.