Polițiștii au tras gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene în mulțime, după ce oamenii au încercat să treacă de o barieră pentru a ajunge la clădirea Parlamentului. 


Zeci de protestatari au intrat în Ministerul de Externe, unde au ars un portret al președintelui Michel Aoun, considerat responsabil pentru criza politică și cea economică.

Protestatarii sunt înfuriați de incapacitatea autorităților de a preveni explozia a peste 2.000 de tone de azotat de amoniu, în urma căreia 158 de persoane au murit și peste 6.000 au fost rănite, și cer ca politicienii să răspundă pentru neglijență.

Materialul, care fusese abandonat într-un depozit, fusese confiscat de pe o navă în urmă cu șase ani, dar nu a fost mutat niciodată. Guvernul a promis că îi va găsi pe cei responsabili. Premierul Hassan Diab a spus că va cere alegeri anticipate.

Surse alternative: Reuters, CNN, BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday