Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Sofia, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări. Președintele a fost întrebat (minutul 3:50 în video) dacă consideră “că și în România ar trebui să ne gândim mai mult la măsuri restrictive, decât la relaxare”, în contextul răspândirii tulpinii Delta de coronavirus.
“Sincer, nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea da. Am trecut printr-un an și jumătate de pandemie și am repetat acest lucru de multe ori: Ieșirea din pandemie stă în vaccinare. Vaccinul este posibil fără programare, fără birocrație. Recomand fiecărui român să se vaccineze dacă nu dorește să ajungă la spital”, a răspuns președintele.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.