Președintele Iohannis a criticat în termeni duri guvernarea PSD-ALDE, despre care a spus că este un eșec. Consideră că PSD este incapabil și incompetent să conducă România și că Partidul Social Democrat guvernează doar în interesul lui Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis a precizat că va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu legea bugetului pe 2019: „Există, însă, din păcate, și aspecte de neconstituționalitate în acest buget. Bugetul rușinii naționale nu doar că pune în pericol economia românească, are aspecte clare de neconstituționalitate. Nu se respectă obligații asumate de România față de UE, din care facem parte. Se încalcă unele drepturi fundamentale. S-a ignorat rolul Consiliului Fiscal. Se aduce atingere principiului descentralizării și principiului subsidiarității. Pentru toate acestea, voi sesiza azi CCR pe bugetul pentru 2019, bugetul rușinii naționale”. Motivele invocate de președinte, aici.
Totodată Iohannis a sesizat Curtea Constituțională și în legătură cu Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.
„De fapt, PSD-ul nici nu guvernează pentru români și pentru România. PSD-ul guvernează pentru Dragnea. PSD-ul este incompetent și incapabil să conducă România. Despre buget, bugetul rușinii naționale. Asta este bugetul propus pentru 2019” a mai declarat președintele.
Iohannis susține că „este un buget nerealist, supraevaluat și întârziat. Cu acest buget PSD-ul încearcă să acopere nereușitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiției și asta este prima mare minciună din buget”.
Principalele declarații:
Bună ziua. Un lucru este clar. Guvernarea PSD a eșuat. În spitale, probleme peste probleme. Educația este subfinanțată. Economia României este bulversată, mai ales după ordonanța 114, dată în mare taină la sfârșitul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre justiție, păi întreaga guvernare PSD-istă a fost un asalt asupra justiției și a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD-ului de a pune mâna pe justiție, de a politiza justiția, ca ei să-și rezolve dosarele penale.
De fapt, PSD-ul nici nu guvernează pentru români și pentru România. PSD-ul guvernează pentru Dragnea. PSD-ul este incompetent și incapabil să conducă România. Despre buget, bugetul rușinii naționale. Ăsta este bugetul propus pentru 2019.
Este un buget nerealist, supraevaluat și întârziat. Cu acest buget PSD-ul încearcă să acopere nereușitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiției și asta este prima mare minciună din buget.
Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD-ul bugetul trei luni de zile, fiindcă în conformitate cu legea în vigoare, în 15 noiembrie trebuia prezentat în Parlament. Păi vă spun eu de ce a întârziat. Ei nu vor să se realizeze investiții, fiindcă nu au bani. De aceea au întârziat bugetul cu trei luni de zile.
Acum câteva zile ministrul PSD, întrebat fiind cum e cu spitalele regionale, mult discutatele, promisele spitale regionale, răspuns stupefiant. Zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare, auzi, în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare. Păi ăștia nici nu vor să realizeze spitalele. Nu vor să realizeze investiții publice. Promit și nu fac.
În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD-ul a avut grijă să aloce sume imense pentru finanțarea partidelor politice.
150 de milioane va primi PSD-ul din finanțarea partidelor. 150 de milioane din 270 de milioane propuse pentru finanțarea partidelor. De 20 de ori mai mult decât în anul trecut. Deci PSD-ul și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât în anul trecut. Pentru asta au bani. O victimă sigură acestui buget, o victimă foarte sigură, este administrația locală. Comunitățile locale din România primesc un miliard de lei mai puțin decât în anul trecut. O mie de milioane de lei mai puțin decât anul trecut.
Cum să lucreze primăriile fără acești bani? Cum să își realizeze investițiile? Evident că nu și le pot realiza. Primăriile vor trebui să abandoneze investiții locale importante pentru a face față acestui buget.
Există, însă, din păcate, și aspecte de neconstituționalitate în acest buget. Bugetul rușinii naționale nu doar că pune în pericol economia românească, are aspecte clare de neconstituționalitate. Nu se respectă obligații asumate de România față de UE, din care facem parte. Se încalcă unele drepturi fundamentale. S-a ignorat rolul Consiliului Fiscal. Se aduce atingere principiului descentralizării și principiului subsidiarității. Pentru toate acestea, voi sesiza azi CCR pe bugetul pentru 2019, bugetul rușinii naționale.
Aceeași soartă de sesizare a CCR o va avea și Legea de aprobare a plafoanelor, pe care tot astăzi o voi trimite spre analiză CCR”.
Știrea inițială:
Administrația Prezidențială anunță că președintele Iohannis va susține o declarație de presă, la ora 11:30, în contextul modificărilor aduse legilor Justiției și a proiectului de buget pe 2019.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține vineri, 22 februarie a.c., ora 11:30, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni (acces pentru reporterii și redactorii acreditați; oportunități de imagine pentru cameramanul și fotograful oficiali; imaginile video vor fi difuzate presei acreditate prin sistemul unic de transmisie în direct; evenimentul va fi transmis live la: https://bit.ly/LIVEPR.)”, se arată în comunicatul postat pe site-ul instituției.
În urmă cu două zile, purtătorul de cuvânt al Președintelui a anunțat că acesta urmează să ia o decizie cu privire la legea bugetului de stat în următoarele zile. Iohannis a criticat în repetate rânduri bugetul pe 2019. Consideră „că reducere bugetelor instituțiilor din domeniul securității naționale constituie un demers iresponsabil. Asemenea tăieri bugetare reprezintă un atentat la siguranţa cetăţenilor”.
Reamintim că marți, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a modificat din nou Legile Justiției. Principalele modificări, Șefii parchetelor nu mai pot fi delegați (forțează astfel numirea unui nou șef DNA, în 45 de zile), iar funcția va putea fi ocupată și de un judecător.
OUG privind Legile Justiției a fost criticată atât de Opoziție, cât și de secția pentru procurori a CSM critică OUG pentru modificarea Legilor Justiției și de Augustin Lazăr.
Președintele Iohannis a criticat și el modificările aduse. A acuzat PSD că a acționat din nou împotriva Justiției și a statului de drept, a României și a cetățenilor. România nu poate fi pusă la dispoziția celor care vor să instaureze controlul politic asupra justiției.
Comisia Europeană a anunțat că urmărește cu mare îngrijorare noile modificări operate de Guvern prin ordonanță de urgență în domeniul Justiției și că va solicita explicații.
,,Avizarea numirii procurorilor în funcțiile înalte nu e de competența plenului CSM. Eliminarea delegărilor va afecta grav activitatea parchetelor”, a transmis secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, Augustin Lazăr a spus că ,,noua ordonanță, ce modifică Legile Justiției, poate duce la un blocaj instituțional la nivelul Ministerului Public. Conține prevederi neconstituționale”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.