Klaus Iohannis a aprobat cererea procurorilor privind începerea urmăririi penale a lui Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Cioloș, suspectat de fals în declarații pe perioada în care era ministru.

În comunicatul Administrației Prezidențiale nu se specifică decât articolele de lege pe care Grigorescu este suspectat că le-a încălcat, iar acestea se referă la depunerea de către demnitari a unor declarații de avere sau de interese care nu corespund adevărului.

 

Numirea lui Victor Grigorescu în Guvernul Cioloș a fost de la început controversată. Acesta a declarat inițial că a obținut venituri în valoare de 791.500 de lei, din închirierea unui bun mobil. Ulterior s-a dovedit că era vorba de un site, iar banii fuseseră virați dintr-un off-shore. Agenția Națională de Integritate s-a sesizat abia în octombrie 2016 în legătură cu aceste fapte, iar Victor Grigorescu a susținut tot timpul că a cedat folosința unui site de internet dezvoltat de el între 2012 și 2014, despre care spunea la vremea respectivă că este “o platforma online dedicata analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene prin care se agregau datele vizand aceste politici, inclusiv date statistice oferite de Eurostat.”

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu precizat încă nimic referitor la faptele pentru care a cerut începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru. Potrivit legii privind răspunderea ministerială, dacă nu sunt parlamentari, imunitatea miniștrilor este ridicată prin cerere adresată de Procurorul General Președintelui României.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday