Johnson&Johnson a oferit a doua doză unui număr de 30 de mii de voluntari din SUA, la 56 de zile după prima. În urma imunizării, un singur participant s-a mai infectat, față de 14 din grupul de control. Compania a mai transmis că nivelul de anticorpi a fost de circa 4-6 ori mai mare, iar efectele adverse aceleași, după două doze. Datele urmează să fie revizuite de evaluatori independenți, după care să fie trimise autorităților de reglementare.
Până acum, numai Pfizer a transmis suficiente informații pentru ca autoritățile americane să se poată pronunța pentru sau împotriva celei de-a treia doze. Vineri, un comitet consultativ al FDA a recomandat a treia doză pentru persoanele vulnerabile sau cu vârste de peste 65 de ani și a anunțat că va emite o recomandare și pentru populația generală, când va dispune de suficiente date.
În contextul în care în SUA, președintele Biden promovează supra-rapelul, cu scopul de a scădea ratele de spitalizare și mortalitate, toți producătorii de vaccinuri anti-Covid testează o doză suplimentară. În cazul Johnson&Johnsoon, a cărei schemă de administrare prevede o doză unică, cercetătorii au testat a doua doză.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.