În luna aprilie, SpaceX (companie a lui Elon Musk) anunța că a câștigat un contract similar cu NASA în valoare de 2,9 miliarde de dolari, tot pentru a construi o navă spațială care să ducă astronauții pe Lună, pentru prima dată de la misiunea Apollo.
Într-o scrisoare către administratorul NASA, Bill Nelson, Bezos a spus că Blue Origin ar accepta un contract stabilit la preț fix și ar acoperi orice depășire a costurilor de dezvoltare a sistemului. “Fără concurență, planurile de a reajunge pe Lună pe termen scurt și lung ale NASA vor fi întârziate, vor costa în cele din urmă mai mult și nu vor servi interesului național”, a adăugat Jeff Bezos.
Înainte de a alege SpaceX, NASA ceruse propuneri pentru o navă spațială care să transporte astronauții pe suprafața lunară în cadrul programului său Artemis. Proiectul Blue Origin se numește „Luna albastră”, însă oferta SpaceX a învins-o pe cea a fondatorului Amazon, care fusese depusă în parteneriat cu Lockheed Martin Corp, Northrop Grumman Corp și Draper.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.