Cele două părți au convenit să extindă importurile europene de gaze lichefiate și soia din SUA și să scadă tarifele industriale, a spus Trump, potrivit Bloomberg.
„Sperăm să putem rezolva ceva pentru o piaţă de schimb corectă cu Europa. Dacă am putea să nu avem niciun fel de taxe, SUA ar fi extrem de mulţumite”, a continuat președintele american.
,,Suntem parteneri apropiați, nu dușmani. Trebuie să lucrăm împreună, reprezentăm jumătate din comerțul mondial, un bilion de dolari este cifra de comerț dintre noi. Cred că ar trebui să ne concentrăm pe reducerea taxelor în loc de mărirea lor”, a spus Juncker, potrivit Euronews.
https://www.facebook.com/euronews/videos/10156132152753110/
Într-un comunicat de presă, Comisia Europeană transmite că “Statele Unite și Uniunea Europeană numără împreună peste 830 de milioane de cetățeni și peste 50% din PIB-ul mondial. Avem o relație comercială bilaterală de 1 trilion de dolari – cea mai mare relație economică din lume. Vrem să consolidăm în continuare această relație comercială în beneficiul tuturor cetățenilor americani și europeni.
De aceea, am convenit astăzi, în primul rând, să colaborăm pentru a atinge zero tarife, bariere netarifare zero și subvenții zero pentru bunurile industriale non-auto. Vom lucra, de asemenea, la reducerea barierelor și la creșterea comerțului cu servicii, produse chimice, produse farmaceutice, produse medicale, precum și soia.
În al doilea rând, am convenit astăzi să consolidăm cooperarea noastră strategică în domeniul energiei. Uniunea Europeană dorește să importe mai multe gaze lichefiate (GNL) din Statele Unite pentru a-și diversifica aprovizionarea cu energie.
În al treilea rând, am convenit astăzi să lansăm un dialog strâns cu privire la standarde, pentru a ușura comerțul, a reduce obstacolele birocratice și a reduce costurile.
În al patrulea rând, am convenit astăzi să ne unim forțele pentru a proteja mai bine companiile americane și europene de practicile comerciale nedrepte. Prin urmare, vom colabora strâns cu partenerii noștri pentru a reforma Organizația Mondială a Comerțului și pentru a bloca practicile comerciale neloiale, inclusiv furtul de proprietate intelectuală, transferul forțat de tehnologie, subvențiile industriale, distorsiunile create de întreprinderile de stat și supracapacitatea.”
Comunicatul integral al Comisiei Europene.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.