“Ziua de vineri a stat sub semnul unui număr record de doze administrate într-un interval de 24 de ore, care a ajuns la pragul de 600.000. În același timp, numărul dozelor administrate depășește pragul de 37 de milioane”, a transmis echipa guvernamentală care coordonează campania de vaccinare din Italia. Numărul dozelor zilnice a crescut constant în ultimele săptămâni. De exemplu, pe 17 aprilie, erau administrate 350 de mii de doze.

Cifrele oficiale îndică aproape 13 milioane de persoane de peste 12 ani vaccinate până acum în Italia, ceea ce reprezintă aproape un sfert din totalul populației.

“Italia este pe locul doi în Europa raportat la totalul populației vaccinate, peste Franța și Spania. Este depășită doar de Germania”, au mai transmis autoritățile.

Italia, care la începutul pandemiei a fost printre cele mai afectate țări din lume, a înregistrat până acum 126 de mii de decese provocate de Covid. Numărul cazurilor noi și cel al deceselor este însă în scădere constantă în ultimele săptămâni.

Sursa: The Guardian

Foto: Inquam/Liviu Chirica

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday