Cauza exactă a deversării nu a fost încă stabilită și este în prezent investigată de oficialii israelieni de mediu, cea mai importantă ipoteză fiind o deversare produsă în timpul unei furtuni din 11 februarie, ce ar fi afectat o navă aflată la 50 de kilometri în largul Mediteranei.
“Globuri” mari de gudron negru au început să apară pe coasta israeliană săptămâna trecută distrugând flora și fauna sălbatică. Voluntarii au mers pe plaje pentru a ajuta la curățarea gudronului, dar mai mulți dintre ei au fost apoi spitalizați din cauza vaporilor toxici inhalați. De asemenea, ministerul Agriculturii și Pescuitului a confirmat că o balenă tânără a murit din cauza poluării.
Ministerele de Interne, Mediu și cel al Sănătății din Israel au emis duminică o declarație comună prin care avertizau publicul să nu meargă pe plaje pe întreaga lungime a coastei mediteraneene, de aproximativ 150 de kilometri, avertizând că expunerea la gudron poate fi dăunătoare sănătății.
Autoritatea israeliană pentru parcuri și natură a numit deversarea “unul dintre cele mai grave dezastre ecologice” din istoria țării. După unele estimări, curățarea completă a poluării ar putea dura luni sau ani de zile.
Surse alternative: BBC, SkyNews
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.