Vulcanologii consideră că ”bazându-ne pe modelul actual de manifestare, niciun oraș important nu va avea de suferit”, dar ar putea fi afectat drumul către aeroportul din capitală.
Cel mai puternic cutremur înregistrat săptămâna trecută a avut 5,6 magnitudine pe scara Richter, și s-a produs miercuri, 24 februarie. Alte seisme de 5 magnitudine au avut loc pe 27 februarie și 1 martie. Potrivit Administrației Rutiere și de Coastă, pagubele au fost minore: câteva drumuri s-au fisurat, iar în zonele de coastă s-au produs căderi de stânci de pe versanți.
Riscul de erupție amintește de anul 2010, când norii de fum și praf rezultați după ce a erupt Eyjafjallajökull au provocat una dintre cele mai însemnate blocade în privința curselor aeriene, de la Al Doilea Război Mondial. Specialiștii spun că este puțin probabil ca acest fenomen să se repete, dar au amplasat în zonă aparate de măsurare, camere de supraveghere, detectoare de gaz și sisteme GPS, pentru a monitoriza activitatea seismică și vulcanică.
”Pentru această regiune, situația actuală este chiar neobișnuită, nu neapărat pentru intensitatea seismelor, cât pentru durata lor. Durează deja de peste o săptămână. Ne întrebăm de ce se întâmplă tocmai acum. Cred că s-a acumulat multă magmă în scoarța terestră, iar acum se duce către suprafață” explică un profesor de vulcanologie la Universitatea Islandei.
”Am mai trăit cutremure și înainte, dar niciodată așa de multe în fiecare zi. E foarte ciudat să simți cum Pământul se zguduie 24 de ore pe zi, întreaga săptămână”, a declarat un rezident al capitalei Reykjavik pentru CNN.
Islanda se află la intersecția plăcilor tectonice dintre America de Nord și Eurasia, care se depărtează una de cealaltă și care provoacă o activitate seismică intensă. Cele mai multe seisme sunt insesizabile și pot fi captate de aparatura de specialitate, însă în ultima perioadă au avut loc tot mai multe cutremure puternice.
Sursă alternativă: CNN
Foto: Pixabay/ adriankirby
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.