Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, în ziua în care România a înregistrat recorduri negative în ceea ce privește numărul de cazuri Covid și de decese. Președintele a anunțat că a convocat pentru mâine o ”ședință pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive”.
”Acest coșmar ne arată că valul IV se dovedește mult mai agresiv decât cele mai pesimiste așteptări și prognoze. Campania de vaccinare s-a mișcat mult prea lent. Cauzele sunt multiple. Acum, ce contează, este să depășim această mare cumpănă”, a adăugat șeful statului.
Principalele declarații:
- 18.863! Nu este un simplu număr. Sunt atâtea inimi de români care bat cu teamă de necunoscut, că sunt bolnavi de Covid, fiecare dintre ei cu familii și oameni dragi care poate au luat și ei, boala.
- 574! Nu este un simplu număr. Sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată pentru că au pierdut lupta cu acest virus ucigaș, oameni care acum câteva săptămâni se bucurau de viață, visau, își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă oameni care le plâng moartea.
- Mame și tați despărțiți definitiv de copii, dar și copii care niciodată nu vor putea fi consolați de pierderea părinților. Oameni care nu mai apucă să-și ia rămas bun.
- 1.805! Nu este un simplu număr, ci sunt 1.805 de români care se luptă minut de minut pentru fiecare respirație, fiecare gură de aer. Sunt peste 18 mii de cazuri noi, 574 de decese, 1805 cazuri la ATI. Sunt doar raportările zilei de astăzi. În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate, de multe ori ireversibil, de pandemie.
- Spitalele arhipline, secții ATI care nu mai fac față, medici epuizați!
- Acest coșmar ne arată că valul IV se dovedește mult mai agresiv decât cele mai pesimiste așteptări și prognoze. Campania de vaccinare s-a mișcat mult prea lent. Cauzele sunt multiple. Acum, ce contează, este să depășim această mare cumpănă. Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților. Cifrele de azi confirmă că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum.
- Am decis să convoc mâine o ședință pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor. Este o perioadă a suferinței, o dramă națională de proporții teribile. Nu avem altă opțiune decât să o depășim. Prioritatea zero este salvarea vieții semenilor noștri. Orice alte teme trec în plan secund. Nimic nu este mai presus de viață și trebuie să facem tot ce este omenește posibil, chiar și în ceasul al 12-lea.
- Zi de zi, chiar în aceste momente, medicii din spitale duc o luptă epuizantă pentru viață. Nici sistemele medicale performante din țări cu infrastructură sanitară performantă nu pot face față unui număr atât de mare de îmbolnăviri. De aceea am solicitat ajutor extern și suntem recunoscător tuturor celor care ne vin în sprijin.
- Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost redusă. Este în același timp și argumentul suprem împotriva celor care, contestând cu premeditare sau din ignoranță vaccinurile, sunt direct responsabili și vinovați de suferința celor pe care încearcă să-i salveze de efecte adverse imaginare. Efectele și decesele acestei boli sunt reale.
- Conspirațiile și teoriile fake news fac extrem de mult rău celor încurajați să refuze tocmai soluția care le-ar putea salva viața. Pentru a opri acest val agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmiterea comunitară, și este nevoie de ele acum! Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgență de către Parlament sau de măsuri restrictive nu trebuie să mai amânăm punerea lor în aplicare.
- Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte pentru noi toți. Știu că este foarte greu, dar nu vă pierdeți speranța. Istoria națiunii noastre greu încercate stă mărturie că atunci când am fost solidari, am trecut cu bine peste cele mai cumplite încercări. O putem face și acum! Vaccinați-vă, purtați mască, respectați măsurile. Suntem în al 12-lea ceas. Să ne protejăm și să salvăm viețile celor apropiați!
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.