Prima generație de plăci video care face parte din noul brand al celor de la Intel va fi lansată în primele luni ale anului viitor, și va fi cunoscută sub numele de “Alchemist”. Aceasta este bazată pe a patra generație a tehnologiei folosită pentru dezvoltarea părții grafice a celor de la Intel, Xe HPG microarchitecture.
Primele modele din seria Alchemist vor fi disponibile atât pentru sistemele desktop, cât și pentru laptopuri. Intel speră astfel că va putea concura cu ceilalți doi mari giganți din piața plăcilor video, AMD și Nvidia. Deși compania americană nu a oferit prea multe informații despre noua placă, există informații conform cărora aceasta se va ridica la nivelul celei produse de Nvidia, GeForce RTX 3070.
Totuși, Intel a publicat mai multe videoclipuri prin care arată că noua placă video este capabilă de a rula, la calitate înaltă, jocuri precum PUBG, Psychonauts 2, Metro Exodus sau Forza Horizon 4. Plăcile video din generația Alchemist vor beneficia de tehnologii precum real-time ray tracing, mesh shading, video upscaling.
Alte trei generații din seria Alchemist, cu nume de cod “Battlemage”, “Celestial” și “Druid” au fost anunțate de Intel, precizând că mai multe informații despre acestea vor fi disponibile în următoarele luni.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.