Permisul este creat de Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA), care cuprinde în prezent 290 de membri, printre care și TAROM și Blue Air. IATA speră ca această aplicație mobilă să fie soluția pentru redeschiderea granițelor și pentru zboruri în siguranță, fără a mai fi nevoie de carantină.
Concepută drept “o soluție globală și standardizată pentru a valida și autentifica toate reglementările țărilor cu privire la regulile de călătorie în context pandemic”, aplicația va funcționa în patru moduri :
- Va exista un registru global al reglementărilor pentru sănătate, astfel încât pasagerii vor putea verifica de ce au nevoie pentru a putea călători spre destinațiile dorite.
- Călătorii vor putea verifica registrul pentru testări și vaccinări, pentru a se programa înainte de plecare.
- Laboratoarele și centrele de testare/vaccinare vor putea posta certificatele sau adeverințele pasagerilor direct în aplicație.
- Ulterior, oamenii își vor administra identitatea digitală pentru călătorii contactless prin crearea versiunilor digitale ale pașapoartelor și stocarea documentelor necesare zborurilor.
Permisul de călătorie IATA va fi disponibil pentru a fi descărcat de utilizatori pe iOS și Android spre sfârșitul lunii martie.
Foto: International Air Transport Association Facebook
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.