Premierul spaniol, Pedro Sanchez, și președintele lituanian, Gitanas Nausėda, susțineau o conferință de presă la o bază NATO. Aceasta a fost întreruptă brusc din cauza unui incident de securitate. Un avion Eurofighter, care deservește serviciul de poliție aeriană al NATO în regiunea Baltică, a trebuit să decoleze urgent pentru a intercepta o aeronavă neidentificată. Potrivit unor informații încă neconfirmate, este vorba de un avion rusesc, fără plan de zbor, care s-a apropriat fără aprobare de spațiul aerian al țărilor baltice.
Conferinţa de presă a premierului Spaniei şi a preşedintelui Lituaniei a fost reluată la circa 30 de minute după incident. “Conferința de presă a fost întreruptă de un apel real“, a declarat președintele Nausėda după reluarea discursului. „După cum puteți vedea, totul funcționează perfect. Pot confirma că avionul a fost în aer în mai puțin de 15 minute”.
Premierul spaniol Pedro Sanchez se află într-un turneu de trei zile în regiunea baltică, unde se va întâlni și cu principalul lider al opoziției din Belarus.
Sursă: Reuters,
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.