Potrivit DNA, persoanele reținute sunt Roșca Florin Cristian, la data faptelor inspector principal în cadrul A.N.A.F. Ilfov, și Zecea Mirela, consilier superior în cadrul A.N.A.F. Ilfov. Cei doi sunt cercetați în cadrul unui dosar pental pentru luare de mită și trafic de influență.
“La data de 17 august 2021, în contextul efectuării unui control, inculpatul Roșca Florin Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru colega sa, inculpata Zeca Mirela, suma de 2.500 lei de la administratorul unei societăți comerciale. Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de cei doi inculpați pentru ca, în raportul de inspecție fiscală pe care urmau să îl întocmească în vederea soluționării unei cereri de rambursare TVA în cuantum de 10.349 lei, depusă de omul de afaceri, să constate că societatea acestuia este îndreptățită la rambursarea TVA în cuantumul solicitat”, se arată în comunicatul DNA.
De asemenea, DNA transmite că inculpatul Roșca Florin Cristian i-ar fi promis omului de afaceri de la care a primit bani că își va exercita influența pe care ar fi avut-o asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul A.N.A.F. Ilfov, pentru ca acestea să aprobe raportul de inspecție fiscală așa cum a fost întocmit.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.