Un grav accident de circulație s-a produs în Ialomița, în jurul orei 05.00, între Slobozia și Urziceni. Un microbuz cu 17 persoane și un TIR s-au ciocnit. Zece persoane au murit, între care și șoferul TIR-ului, iar alte șapte au fost rănite. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Se circulă altenativ, pe o bandă.

Update 07.45: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județeană din Ialomița a anunțat că în zonă se circulă pe o singură bandă, dirijat. Din primele informații, conducătorul TIR-ului ar fi intrat pe contrasens.

Update 07.20: Unul dintre răniți a decedat. Bilanțul morților a ajuns la zece.

 

Raed Arafat, secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat, într-o intevenție telefonică la Digi24, că un rănit a fost transportat la un spital din București, fiind în stop cardio-respirator. Managerul Spitalului din Slobozia, la care au fost transportate 3 victime, anunță că două dintre acestea vor intra în sala de operații. Un rănit are coloana fracturată.

   

Autoritățile transmit că la fața locului au intevenit peste 40 de pompieri, trei echipaje de paramedici SMURD și alte șapte de la serviciul de ambulanță, două autospeciale pentru victime multiple, două descarcerări și trei autospeciale de stingere.

Sursa foto: ISU Ialomița

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday