Ministrul Justiției a anunțat după ședința de guvern de astăzi că Executivul a adoptat două ordonanțe de urgențe. Prima OUG prevede că ministrul Justiției este cel care va decide candidații pentru funcția de procuror delegat pe lângă procurorul-șef european, iar cea de-a doua OUG se referă la „unele măsuri temporare privind măsurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii.”
Proiectul de ordonanță de urgență nu se afla pe ordinea de zi de astăzi, dar a fost anunțat de premierul Dăncilă la începutul ședinței.
Principalele declarații ale lui Tudorel Toader:
„A doua OUG. Privind unele măsuri temporare privind măsurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Propunerea de modificare ce face obiectul OUG a venit de la CSM. Majoritatea soluțiilor sunt venite de la CSM. Care este urgența? Admiterea la INM trebuie anunțată cu șase luni înainte de concurs, ne apropiem de șase luni.
CSM spune că dacă anul acesta s-ar da admiterea la studii pe 4 ani cu stagiu de 2 ani, s-ar crea un deficit de personal. Mulți s-au pensionat și se vor pensiona, se va crea un deficit de cadre. Ordonanța are reglementări și cu privire la promovarea pe loc a magistraților, modificarea termenelor perioadei de vechime în magistratură pentru a accede la o funcție. Sunt mai multe detalii, nu le voi descrie pe toate. OUG pornește de la o realitate pe care o știți. Colegiile de conducere din sistemul judiciar nu vor putea adopta regulamente prin care să adauge la lege pe motiv că legea este neclară, nu e predictibilă sau previzibilă.
Noi știm asta, că legea o face numai legiuitorul. Cel chemat să aplice legea, dacă legea i se pare neclară, se poate adresa ICCJ, CCR. Opera de legiferare trebuie să rămână doar a legiuitorului. Știm că au fost momente că s-a afirmat că legea e lege, dar noi avem anuminte regulamente de respectat. Este exact invers. Funcțiile de conducere de rang înalt din Ministerul Public.
Se prevede un mandat fix pe 3 ani, după care poate fi reinvestit. Asta este legea până acum. Noutatea este că aceste funcții de rang înalt, unde procedura pleacă de la ministrul Justiției, merge la CSM, de unde ia acel aviz consultativ, apoi se adresează președintelui republicii pentru a emite decretul de investire în funcții. Aceste funcții nu pot fi delegate. Din păcate, astăzi când vorbim, multe funcții de procuror, de conducere, sunt ocupate prin delegare. Nu este normal.
Mâine când apare OUG în MO avem astfel de funcții ocupate prin delegare. Cei delegați astăzi rămân în funcție timp de 45 de zile, după care funcția trebuie ocupată prin proceduri legale. Despre funcțiile acestea despre care vorbeam, de rang înalt. Pot candida procurorii care îndeplinesc condițiile legii și judecători care au fost procurori.Cineva cu experiență, care la momentul adoptării OUG are robă de procuror sau a avut cândva.
Competența de emitere a avizului consultativ. Competența revine secției de procurori a CSM. Dat ifind că pe viitor, pot candida și procurori foști judecători, se schimbă competența către plenul CSM.
De ce foști judecători pot candida, dacă privește strict funcția de procuror? Sunteți susținător al separării carierelor, de ce ați luat aceste măsuri în OUG?
Nu a fost propunerea mea, ci a CSM. Am fost de acord cu ea. Vorbim doar de câteva funcții, procuror general, conducere DNA, DIICOT. El este procuror cu toate competențele legale. Devine șef pentru competențe manageriale pe care vrea să le valorifice spre binele sistemului. OUG se referă doar la aceste câteva funcții. Despre candidatura judecătorilor: Poți avea un judecător care 20 de ani a fost procuror și vrea să acceadă la o funcție de conducere. Doar că este numit judecător, până acum nu putea candida.
Se mărește baza de selecție. Au fost concursuri la care s-au prezentat 2-3-5 candidați. Trebuie mai mulți candidați.”
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern nu figura nici o ordonanță de urgență. Totuși, G4Media arăta înaintea ședinței de Guvern că Tudorel Toader a transmis pentru avizare la CSM o ordonanță de urgență potrivit căreia magistrații care au 18 ani vechime în funcțiile de judecător sau procuror pot promova la Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezent, doar judecătorii care au vechime de 18 ani în funcția de judecător pot promova la ÎCCJ.
De asemenea, potrivit sursei citate, OUG apentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind CSM, alineatul 3 al articolului 52 al legii 303/2004 ar urma să se modifice și să aibă următorul conținut:
„Pot participa la concursul pentru promovare în funcția de judecător la ICCJ judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puțin 3 ani funcția de judecător la curtea de apel, au obținut calificativul <<foarte bine>> la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și au o vechime de cel puțin 18 ani în funcțiile prevăzute la art. 44 alin. (1)”.
Legea în vigoare arată că „Pot participa la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puțin 3 ani funcția de judecător la curtea de apel, au obținut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și au o vechime efectivă în funcția de judecător de cel puțin 18 ani”.
Adevărul arăta că, potrivit unui proiect de OUG pregătit de Tudorel Toader, Secţia pentru Procurori din CSM va fi eliminată din procedura de numire a şefilor marilor Parchete.Astfel, alineatul (1) al art.54 ar urma să se modifice și să aibă următorul cuprins: „(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii aecstuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor parchete, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii în funcţie sau dintre judecătorii care au îndeplinit funcţia de procuror, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată”.
Astfel, potrivit noii OUG pentru modificarea Legilor Justiției promovate de ministrul Justiției, avizul pentru şefii de parchete nu-l mai dă secţia de procurori a CSM, ci Plenul CSM.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.