Potrivit companiei, profitul operațional aproape s-a dublat comparativ cu trimestrul întâi al anului fiscal precedent și a ajuns la 650 de milioane de dolari (în creștere cu aproximativ 96%). Profitul net a crescut de peste două ori și a urcat la 466 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă o creștere de 119%. Lenovo a atins o marjă de proft de 2,8%, un record față de anii precedenți.
”Transformarea digitală accelerată a creat oportunități semnificative de piață la nivel global. În viitor, vom continua să creștem investițiile în cercetare și dezvoltare și intenționăm să le dublăm în următorii trei ani. Lenovo se transformă dintr-o companie producătoare de dispozitive în furnizor de servicii și soluții. Dovada este performanța noastră, doar în acest trimestru am dublat profitabilitatea față de anul trecut, în timp ce marja de profit a fost cea mai mare de mulți ani încoace”, a declarat Yuanqing Yang, președinte Lenovo.
Lenovo anunță, totodată, că și-a consolidat locul doi pe piața globală de tablete Android, iar afacerea cu smartphone-uri a înregistrat o creștere a veniturilor de peste 60% față de anul trecut. În următorii trei ani compania va dubla investițiile în cercetare și dezvoltare , după ce în primul trimestru aceste cheltuielile au crescut cu 40% față de anul trecut.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.