Directorul general, Wolfgang Gruber, a anunțat că speră ca aplicația să fie lansată până la sfârșitul lunii. Aplicația recunoaște coronavirusul prin intermediul unei poze făcute cu telefonul, încărcată apoi în sistem. Virusul este identificat printr-o inflamație simptomatică specifică, numită “ochi roz”. Potrivit directorului, 70 de mii de persoane au testat aplicația, care poate procesa până la un milion de scanări pe secundă.
“Am reușit să izolăm nuanța de roz din ochi, specifică COVID-19, din peste două milioane de nuanțe diferite. Concret, faci o fotografie în care să fie vizibili ambii ochi, o trimiți pentru evaluare și apoi vei primi rezultatul sub forma unui cod QR, pe smartphone-ul de pe care a fost trimisă poza“, a declarat directorul general, pentru
Aplicația a fost dezvoltată de compania Semic RF, cu sediul în Munchen, împreună cu alți colegi din Statele Unite. Potrivit acestora, scanarea ochilor durează trei minute, iar eficiența este de 95%. Compania speră să contribuie, prin lansarea acestei aplicații, la dezvoltarea sistemului de testare Covid.
Aplicația a fost inițial concepută pentru companii și utilizatori comerciali, pentru un preț de 480 de euro pe lună, dar compania ia în considerare lansarea acesteia și pentru persoanele fizice.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.