“Infracțiunile motivate politic cresc semnificativ”, a transmis ministrul german de Interne Horst Seehofer într-un raport de activitate prezentat astăzi. A precizat că au fost înregistrate cu 8,5% mai multe astfel de infracțiuni în 2020 față de anul precedent. Consideră această creștere foarte ”îngrijorătoare”, deoarece reprezintă o tendință periculoasă.
“Creșterea infracțiunilor violente cu 18,8%, la un total de 3.365 incidente, este deosebit de gravă. Acest lucru arată ceea ce susțin de când am preluat funcția, că extremismul de dreapta este cea mai mare amenințare pentru securitatea țării noastre, deoarece majoritatea crimelor rasiste sunt comise de oameni din acest spectru”, a mai spus Seehofer.
Potrivit ministrului de Interne, majoritatea infracțiunilor violente clasificate drept motivate politic au fost comise de extremiștii de dreapta, inclusiv uciderea celor 11 tineri de origine străină, în orașul Hanau în februarie anul trecut.
Dintre incidentele care au fost clasificate drept ”infracțiuni de exprimare”, inclusiv discursuri de ură și propagandă, marea majoritate (65%) a fost provocată de extremiștii de dreapta. De asemenea, discursurile antisemite de ură au înregistrat o creștere de 15,7%, iar multe dintre ele au avut loc în mediul online. “Ura antisemită este o componentă de bază a ideologiei extremiste de dreapta. Această evoluție în Germania nu este doar îngrijorătoare, ci, în contextul istoriei noastre, profund rușinoasă”, a spus ministrul.
Seehofer a ridicat, totodată, și problema implicării mișcării ”Querdenker” (de extremă stânga) în protestelor împotriva restricțiilor impuse pe fondul pandemiei și a infracțiunilor comise de adepții săi. Aproximativ 3.500 de incidente au fost asociate cu protestele Querdenker, inclusiv 500 de infracțiuni cu violență. Ministrul spune că în ciuda concentrării atenției pe extremismul de dreapta, Ministerul de interne va ține cu ochii și pe extremismul de stânga, la fel ca în cazul extremismului islamist.
Sursa: DW.
Sursa foto: Markus Spiske/Unsplash.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.