Numărul infectărilor noi cu coronavirus (17.504) este la cel mai mare nivel de după 22 ianuarie, conform Institutului Robert Koch, iar rata de infectare a ajuns la 90 de cazuri noi la o sută de mii de persoane, în ultimele șapte zile. Totuși, în timp ce rata de infectare a continuat să crească, numărul deceselor provocate de Covid a scăzut pe tot parcursul lunii martie. Autoritățile au raportat, joi, 227 de noi decese, în scădere față de 321 raportate joia trecută.
Institutul Robert Koch estimează că numărul cazurilor de coronavirus va continua să crească în perioada următoare, din cauza tulpinelor mult mai contagioase care se răspândesc în țară.
Germania este criticată pentru campania de vaccinare care a încetinit considerabil în ultima perioadă. Cancelarul Angela Merkel a declarat că toți cetățenii Germaniei vor fi vaccinați cu cel puțin o doză până la sfârșitul lunii septembrie, dar, până acum, doar 8,4% din populației (aproape 7 milioane de persoane) au primit cel puțin prima doză de vaccin anti-Covid, iar Ministerul Sănătății a suspendat luni vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca.
Germania, împreună cu alte țări membre ale UE, așteaptă, joi, decizia Agenției Europene a Medicamentului în ceea ce privește siguranța vaccinului AstraZeneca. Pe lângă Germania, Spania, Franța și Italia au decis de asemenea suspendarea vaccinării cu AstraZeneca.
Sursa: Deutsche Welle
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.