Statuia Libertății, Insula Libertății, la sud-est de districtul newyorkez Manhattan
Publicația franceză Le Journal du Dimanche scrie că statuia va pleca din Franța cu o lună înainte de Ziua Națională a SUA, adică pe 7 iunie. Pe 4 iulie, va ajunge la New York, unde se află originalul, iar apoi în Washington D.C., pentru a fi amplasată în grădina Ambasadei Franceze.
Spre deosebire de originalul din 1886, care măsoară 46 de metri fără soclu (92 de metri cu soclu), copia va avea aproximativ 2,8 metri înălțime. Originalul a fost un dar al Franței pentru națiunea americană, la împlinirea a 100 de ani de independență. A fost proiectată de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi, iar scheletul metalic de către inginerul Gustave Eiffel, al cărui nume este purtat de turnul din Paris.
Presa franceză notează că ideea cadoului a fost luată prima dată în calcul în 2019, pentru a arăta că ”Franța a rămas loială spiritului prieteniei față de americani”, potrivit lui Philippe Etienne, ambasadorul Franței în SUA, dar lucrările au fost întârziate de pandemia de coronavirus.
În 2031, replica se va întoarce în Franța și va fi expusă în incinta Conservatorului Quai d’Orsay din Paris.
Sursa: Politico.
Sursa foto: Patrick T’Kindt/Unsplash.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.