“Vaccinarea anti-Covid va fi obligatorie pentru toți lucrătorii din domeniul sanitar, iar, începând cu 15 septembrie, se vor efectua controale și se vor aplica sancțiuni în acest sens. Vaccinarea este o responsabilitate individuală, dar și o problemă ce vizează viitorul nostru”, a anunțat Președintele Emmanuel Macron, în timpul unui discurs televizat adresat cetățenilor francezi.
De asemenea, președintele francez a precizat că o campanie de vaccinare anti-Covid ce va viza elevii din licee, școli primare și gimnaziale va fi lansată odată cu prima zi de școală, din septembrie.
Șeful statului a menționat că, în regiunile Marinique și La Reunion, vor fi introduse restricții antiepidemice suplimentare, pe motivul “numărul insuficient de persoane vaccinate și un nivel mare de presiune pe unitățile sanitare din aceste regiuni”.
Președintele Macron a anunțat, de asemenea, că testele PCR nu vor mai fi gratuite din această toamnă, cu excepția celor obținute prin rețete medicale.
“Această vară va urmări redresarea economică. Certificatele de vaccinare anti-Covid sau testare vor fi obligatorii, pentru toate persoanele de peste 12 ani, de la 21 iulie, pentru accesul în locuri de recreație, precum cluburi, cu o limită de 50 de persoane, iar, din luna august, pentru restaurante, baruri, cafenele, spitale și centre comerciale, trenuri și avioane”, a adăugat președintele.
Franța a raportat, luni, 1,260 de noi cazuri de coronavirus, dar rata de vaccinare anti-Covid este în continuă diminuare. Aproximativ 40% din populația țării a fost vaccinată cu schemă completă, iar peste jumătate (53%) cu o singură doză.
Surse alternative: LeFigaro, France24, BFMTV.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.