“Cred că vom avea un al patrulea val, dar va fi mult mai moderat decât cele trei valuri anterioare, deoarece nivelul vaccinărilor este diferit față de valul anterior”, a declarat profesorul Jean-Francois Delfraissy, președintele Consiliului Științific. Imunologul a subliniat, totodată, situația contradictorie în care se află Franța în prezent, cu spitalizări și o rată de incidență în scădere accentuată, dar cu o progresie rapidă a variantei Delta, care reprezintă în prezent 20% din noile cazuri, față de 10% săptămâna trecută. Această situație, potrivit lui Delfraissy, ar putea duce la un nou val la începutul anului școlar dacă campanie de vaccinare nu va fi accelerată.
“Există acest contrast între cifrele de incidență extrem de scăzute din Franța, care sunt fals liniștitoare în anumite privințe. Pentru că vom avea o vară în care fiecare dintre noi, eu, primul, ne vom relaxa, vrem să trăim, înțeleg. Avem ideea că există vaccin. Și trebuie să ne amintim vara trecută. Am fost la cifre aproximativ comparabile la sfârșitul lunii iunie 2020 și ne-am lovit de al doilea val care a început din septembrie”, a reamintit președintele Consiliului Științific.
Și epidemiologul Arnaud Fontanet, care consiliază guvernul francez în probleme științifice, a declarat că se așteaptă ca numărul infecțiilor COVID-19 din Franța să crească din nou în septembrie sau octombrie.
Numărul cazurilor, al persoanelor spitalizate și al deceselor au scăzut în Franța de câteva săptămâni, dar cu doar 32% din populație complet vaccinată până acum, îngrijorările cresc cu privire la varianta Delta foarte contagioasă. Ministrului Sănătății Olivier Veran spune că varianta Delta devine ”progresiv dominantă”.
Ministrul responsabil cu îngrijirea persoanelor vârstnice, Brigitte Bourguignon, a anunțat că guvernul a dublat numărul dozelor de vaccinuri trimise în regiunea Landes, unde varianta indiană reprezintă majoritatea infecțiilor. Aceasta a mai spus că guvernul a cerut personalului din aceste centre să se vaccineze, adăugând că este ”un imperativ moral”, iar dacă refuză, vaccinarea ar putea deveni obligatorie până în septembrie. Ieri, și ministrul Sănătății a transmis că vaccinarea anti-Covid a personalului medical va deveni obligatorie în septembrie, dacă până în toamnă rămâne la un nivel insuficient.
La începutul acestei luni, Franța a decis redeschiderea, după șapte luni în care au fost închise, a restaurantelor, cafenelelor și barurilor din toată țara, iar purtarea măștii în aer liber în multe locuri nu mai este obligatorie.
Surse alternative: Sky News, BFMTV
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.