Forumul Judecătorilor cere oamenilor politici să se abțină de la declarații care aduc atingere libertății de exprimare a magistraților și independenței justiției.”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

Reacția vine în urma dezbaterilor generate de opiniile emise de șefa Înaltei Curți, Cristina Tarcea, la un post de televiziune.

În contextul dezbaterilor cărora le-au dat naștere declarațiile făcute de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Iulia-Cristina Tarcea, în interviul acordat data de 19 iulie 2018 unui post de televiziune, și care au făcut obiectul sesizării Inspecției Judiciare, greșit îndreptată administrativ către Consiliul Superior al Magistraturii de un site ”de fumoar”, încercându-se acreditarea ideii că această ultimă instituție ar fi deja sesizată cu o cercetare disciplinară, solicităm în mod ferm oamenilor politici să se abțină de la declarații care aduc atingere libertății de exprimare a magistraților și independenței justiției.”, se arată în comunicat. 

FJR menționează că președintele ICCJ și-a exprimat opinia în legătură cu evenimente recente care preocupă societatea și magistratura română și care sunt obiectul analizei unor entități internaționale, precum Comisia de la Veneția.

Astfel cum a reținut instanța de contencios european în cauza Baka c. Ungariei,[1] opiniile exprimate de judecători în legătură cu buna funcționare a justiției, chestiune de interes public, sunt protejate convențional, ”chiar dacă au implicații politice, judecătorii neputând fi împiedicați să se implice în dezbaterea pe aceste subiecte. Teama de sancțiuni poate avea un efect descurajator pentru judecători în a-și exprima punctele de vedere cu privire la alte instituții publice sau politici publice. Acest efect descurajator se manifestă în detrimentul societății în ansamblul său.””, potrivit Forumului Judecătorilor. 

FJR scrie că Respectarea libertății de exprimare este, în cazul de față, cu atât mai necesară, cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța supremă a țării, iar președintele său este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției. În aceste condiții, reacțiile virulente ale oamenilor politici la adresa opiniilor exprimate de doamna Iulia-Cristina Tarcea sunt de natură să pună în discuție nu doar libertatea de exprimare a magistraților asupra chestiunilor ce privesc funcționarea sistemului judiciar, ci însăși funcționarea mecanismelor care trebuie să vegheze la protejarea independenței justiției”.

Comunicatul integral aici. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday