FMI mai crede că România va înregistra anul viitor o creștere economică de +3,4%. Referitor la prețurile de consum, estimează o inflație medie de 9% în 2022, față de 3,4% cât estima în toamnă. Datele FMI referitoare la România sunt considerate “mai blânde” față de cele ale Băncii Mondiale, care estima o creștere de doar +1,9%, față de +4,4% în prognozele anterioare.

Aceste rapoarte sunt importante, în contextul în care Guvernul României a construit bugetul pentru acest an pe o creştere economică așteptată de +4,6%. Spre comparație, Bulgaria ar urma să înregistreze un avans economic de +3,2% în acest an, iar Ungaria și Polonia de +3,7%.

Fondul Monetar Internațional estimează o încetinire și în ceea ce privește economia mondială, +3,6%, în scădere cu aproape un procent față de progoza anterioară. FMI mai adaugă faptul că războiul va lovi cel mai puternic Ucraina și Rusia. Astfel, se așteaptă ca economia Ucrainei să se micșoreze cu -35% în acest an. Totodată, Fondul explică faptul că eforturile Occidentului de a sancționa Rusia ar putea determina economia acesteia să se contracte cu -8,5%.

În Europa, care se bazează în mare măsură pe Rusia pentru a-și satisface nevoile de energie, FMI se așteaptă ca avansul economic să încetinească la +2,8% în 2022, o scădere cu -1,1% față de raportul din ianuarie. FMI explică cum războiul a provocat o creștere a prețului energiei și al altor mărfuri, a dus la agravarea problemelor în lanțurile de aprovizionare și a alimentat și estimările privind creșterea inflației, iar astfel, efectele sale se vor simți în toată lumea.

Raportul FMI

Foto: Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday