Florin Cîțu a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care își justifică decizia de a renunța la mandatul de premier desemnat cu doar câteva minute înainte de votul în Parlament. Cîțu susține că este un om de partid și că președintele partidului trebuie să fie premier.
„Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi”.
„Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează”, a mai precizat acesta.
Administrația Prezidențială a anunțat într-un comunicat oficial că Florin Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele Iohannis a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri, se arată în comunicatul citat de G4Media.
”Administrația Prezidențială: Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri.”
Mesajul integral postat pe Facebook:
„Un mesaj important pentru români.
Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Președintelui României.
Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România.
Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile.
Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru.
Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi.
Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie.
Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi.
Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează.
Mulțumesc pentru încredere și susținere.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.