Agențiile turistice anunță că vor da banii înapoi celor care vor renunța la vacanțele în Spania, după ce Marea Britanie a anunțat sâmbătă seara că le va impune carantină de 14 zile inclusiv englezilor care se întorc de acolo, iar Franța a emis un avertisment către cetățenii săi să evite Catalonia. Cele mai afectate zone din Spania sunt Barcelona, Zaragoza și Lleida. În același timp, ministrul Sănătății din Germania ia în considerare testarea obligatorie a celor care se întorc din Balcanii de Vest și Turcia.
“Creșterea cazurilor de coronavirus în Europa pare a coincide cu deschiderea sezonului turistic estival, ceea ce pune autoritățile din diverse state într-o dilemă: pe de o parte se tem că ar putea fi nevoite să reimpună carantina, care le-a devastat deja economiile, pe de alta se tem că redeschiderea călătoriilor va declanșa al doilea val al pandemiei”, notează Financial Times.
Oricum, TUI, cel mai mare tour-operator european, a anunțat că va da banii înapoi turiștilor care vor renunța la vacanțele programate în Spania, între 27 iulie și 9 august, sau le va acorda posibilitatea să își reprogrameze vacanțele într-o altă perioadă, beneficiind și de o reducere.
Spania este cea mai populară destinație turistică pentru britanici, fiind vizitată anual de peste 18 milioane de englezi.
În același timp, Financial Times mai arată că și hotelierii din nordul Greciei (Halkidiki, Platamonas), destinație foarte populară pentru turiștii din Balcani, se confruntă cu un val de anulări ale vacanțelor, după ce țara a impus restricții pentru bulgari și români. Bulgaria are o creștere de 50% a cazurilor noi de coronavirus în ultima lună, în timp ce în România acestea au crescut de patru ori.
Sursa: Financial Times
Foto Barcelona: Lucas Neves/Unsplash
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.