Salariul median nu este același cu salariul mediu, fiind mai mic decât acesta atunci când ponderea salariaților cu salarii mici este mai mare și, invers, fiind mai mare decât salariul mediu, atunci când ponderea celor cu salarii peste medie este mai mare. Dacă salariul mediu împarte în două categoriile de venituri, salariul median împarte perfect egal numărul salariaților. Astfel, jumătate dintre angajați se plasează peste salariul median, iar cealaltă jumătate sub.
Eurostat a ponderat veniturile orare în euro ale angajaților (culoarea violet, în graficul de mai jos) cu puterea de cumpărare (PPS – indicator ce ține cont și de prețuri, cu albastru în grafic)
Astfel, cele mai mari câștiguri mediene brute pe oră s-au înregistrat în Danemarca (27,2 euro), Luxemburgul (19,6 euro) și Suedia (18,2 euro). Germania este pe poziția a șaptea (17,2 euro). La coada clasamentului, se situează Bulgaria (2,4 euro), România (3,7 euro), Ungaria și Lituania (4,4 euro fiecare), Letonia (4,9 euro), Polonia (5 euro). Ca putere de cumpărare însă, după Danemarca, cel mai bine stau angajații din Germania și Belgia, iar cei din România (6,9 PPS) sunt peste maghiari (6,8 PPS), lituanieni (6,5 PPS), letoni (6,4 PPS) și chiar portughezi (6 PPS), țări care au salariul mediu mai mare, dar și prețurile de consum sunt mai mari.
În 2018, 15,3% dintre angajații din UE aveau salarii mici raportate la țara lor (acest lucru înseamnă că au câștigat două treimi sau mai puțin din câștigurile mediene brute pe oră la nivel național), comparativ cu 16,4% în 2014. Calculând astfel, Eurostat constată că Germania (21%) a avut o proporție mai mare de angajați cu salarii mici decât România (20%), chiar dacă salariul minim lunar este în Germania (1.557 euro) de aproape patru ori mai mare decât în Români (446 euro).
Sursa: Eurostat
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.