Raportul, citat de Telegraph precizează că în total 33 de atacuri au fost înregistrate anul trecut, față de 13 atacuri în 2016: ,,Numărul de atacuri teroriste jihadiste a crescut dar în paralel, nivelul lor de pregătire şi executare a devenit mai puţin sofisticat”.
Zece dintre aceste atacuri (comise, dejucate sau eşuate) desfășurate pe teritoriul european au antrenat moartea a 62 de persoane, a precizat agenţia europeană.
Autoritatea precizează și că autorii atacurilor jihadiste comise în UE anul trecut aveau domiciliul în principal pe continent, adică s-au radicalizat în ţara lor de reşedinţă, fără să fi călătorit pentru a intra într-o grupare teroristă, în străinătate.
Europol subliniază că misiunea principală rămâne combaterea acestor grupări.
Raportul integral poate fi citit aici.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.