Termenul limită până la care anumite dispozitive mai pot fi comercializate diferă de la produs la produs. De exemplu, în cazul aparatelor de aer condiționat și al pompelor de căldură, interdicția se va aplica începând din 2035. 

Gazele fluorate (HCFC sau hidro-fluoro-carbonul) cunoscute sub denumirea generică de freoni, sunt folosite ca material de răcire în frigidere, aparate de aer condiționat, pompe de căldură sau alte echipamente. Măsura de renunțare la aceste gaze, care sunt de 25.000 de ori mai periculoase decât CO2 și reprezintă aproximativ 2,5% din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE, este parte a planurilor blocului comunitar de a combate schimbările climatice.

Negociatorii din țările membre ale Uniunii Europene și eurodeputații au decis că blocul comunitar va renunța complet la freoni până în 2050, argumentând că astfel de substanțe au un impact extrem de negativ asupra sănătății planetei noastre și trebuie eliminate treptat. Acordul este un important pas spre atingerea obiectivelor noastre în vederea combaterii schimbărilor climatice”, a declarat Teresa Ribiera, ministrul spaniol al Mediului.

HCFC a înlocuit în anii 90 cloro-fluoro-carbonul (CFC) o altă categorie de refrigeranți care distrigeau stratul de ozon. Deși HCFC nu afectează ozonul, efectul său de seră a devenit unul semnificativ în efectul de seră care duce la încplzirea climei.

Discuțiile privind reducerea utilizării gazelor fluorurate ca agenți frigorifici, au început în primele luni ale anului. Concret, măsura adoptată acum de eurodeputați va interzice treptat vânzările de aparate și dispozitive care folosesc aceste gaze cu efect de seră.

Aceste gaze fluorurate sunt relativ necunoscute de publicul larg, dar au un impact uriaș asupra climei. Prin acordul de astăzi ne asigurăm că vom scăpa rapid de aceste super-gaze cu efect de seră, a transmis deputatul olandez Bas Eickhout, principalul negociator al Parlamentului European pe această temă.

Proiectul de lege mai are nevoie de aprobarea formală a unei majorități a parlamentarilor europeni și a țărilor membre UE, dar acest pas, scrie Reuters, este de obicei doar o formalitate în cazul acordurilor convenite în prealabil.

Surse: Euractiv, Reuters, Parlamentul European

Foto: Firststar | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday