Proiectul prevede că aeronavele vor fi echipate cu antene și vor fi alimentate cu hidrogen, pentru a nu polua. Stratospheric Platforms și Cambridge Consultants spun că ar putea acoperi toată suprafața Marii Britanii cu aproximativ 60 de drone.
Analiștii din domeniul telecomunicațiilor își pun însă întrebări privind sustenabilitatea financiară a unui astfel de proiect. Cele două companii declară că vor rula serviciul în parteneriat cu operatorii de telefonie mobilă existenți, fiind deja susținute de Deutsche Telekom, care speră să testeze tehnologia în zonele rurale din sudul Germaniei, în 2024.
Google, cu proiectul Loon, derulează un proiect similar pentru a aduce internet wireless în locuri îndepărtate folosind baloane ce plutesc la mare altitudine și sunt alimentate cu energie solară. Directorul executiv al Stratospheric Platforms spune însă că sistemul de alimentare cu hidrogen este o soluție superioară.
„Aceasta este o sursă de energie care ne permite să producem o cantitate uriașă de putere de alimentare pentru perioade lungi de timp”, explică directorul Richard Deakin, fost director al Serviciului de Control al Traficului Aerian din Marea Britanie. El a adăugat că fiecare dronă ar acoperi o suprafață cu diametrul de 140 km. Utilizatorii ar obține viteze de descărcare de aproximativ 100 Mbps.
Alți analiști ridică problema obținerii autorizațiilor pentru acest proiect, însă Richard Deakin spune că are deja discuții cu numeroase servicii de control al traficului aerian din toată Europa.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.